If you are not into oral sex, keep your mouth shut.

Sau pe românește: cel mai bun sex oral mi-l face gura lumii. 

Oamenii vorbesc. Și nu se mai opresc. De la o cratimă uitată într-un cuvânt dintr-un sms, de la eșarfa aia urâtă și părul ciufulit, sau pantalonii ăia cu o găurică cât un bob de mazăre-n genunchi până la tipul/tipa cu care ți-ai tras-o aseară. Dar bineînțeles, tu le-ai spus doar prietenilor/prietenelor și te trezești la luni că zile că o nouă cunoștință te întreabă de performanțele tipei sau tipului respectiv/e în pat.  Trăim în era generalizării pentru că suntem lași să spunem lucrurilor pe nume cuiva în față. Și uite-așa se transmite: prieteni-cunoștințe-restul lumii. Și uite-așa devin: din prieteni-cunoștințe-restul lumii. Bineînțeles cu timpul. Pentru că el are întotdeauna o cale de a ne arata ce și cine contează cu adevărat. O prietenie care a luat sfârșit, n-a existat de fapt de la bun început. 

Eu am fost singură la părinți. Și părinte, că m-a crescut doar mama. Și bunicii. N-am să scriu aici viața mea de când am ieșit dintre picioarele mamei mele, dar viața mi-a cam arătat de la o anumită vârstă cum să mă descurc și singură. Din diverse și variate motive. Mai pe scurt banii și viitorul meu. Un trai decent. Pentru un plus de informație citiți aici. 

Problema de fapt a fost dorința mea, de mică, de a avea un frate sau o soră. Sau prostia mea, de mare, de a avea încredere în oameni. Singură fiind, îmi căutam confortul și siguranța în prieteni. În orice fel de prieteni, enumerați mai jos.

• Prietenii adevărați sunt ca umbra. Nu apar decât atunci când e soare. Mda. Ești fericit/ă. Merge totul bine și frumos. Bani, iubit/ă, hai să sunăm prietenii s-o punem de-un party. Și ți se umple apartamentul că ai început să-mparți: zâmbete, fericire, țigări, grătare, băutură. Dar soarele mai și pleacă. Și nu vine niciunul a doua zi la curățenie. Sau la nevoie. Sau tristețe.  
• Prietenii adevărați nu se spală pe mâini înainte să te arate cu degetul. Nu suntem perfecți. Cu toții știm asta. Dar vorba asta văd că dă mână liberă să ne tot transformăm în niște nesimțiți și nesimțite. Să face greșeli. Tot mai dese. Greșeli la care tu sau eu am închis ochii de multe ori, ca să fie liniște și pace într-un anturaj, lăsând până la urmă impresia de o naivitate și bunătate până la prostie de care toți profită la un moment dat. Dar în momentul în care tu ai călcat strâmb...o mică, medie sau mai mare greșeală...ai belit p**a! Mă scuzați, sunt mai educată de atât. Dar sincer devii pe loc un căcat și ei sau ele roiesc în jurul tău, bâzâind numai reproșuri. 
• Prietenii adevărați îți consideră spatele cutie poștală de reclamații și fața aeroport de zâmbete și superficialități. Mereu mi-au plăcut mucii-n fasole. Și verdele-n față. Am greșit, m-aștept să-mi spui pe loc, ce te-a deranjat, să nu lăsăm loc de interpretări generate cu alții/altele pe la spatele meu. Nu-mi place să rămân cu restanțe la capitolul sinceritate. Altora da. Sau, dacă ți se pare că m-am îmbrăcat aiurea, spune. Și râzi doar tu. Nu și restul lumii. 
• Prietenii adevărați te dezamăgesc, ca să nu mai ai așteptări de la ei. Fie îți ascunde că deodată a devenit cel/cea mai bun/ă prieten/ă a/al iubitei/iubitului tale/tău și ai impresia că iubitul/iubita tău/ta îți aruncă niște pastile cu subînțeles, care de fapt erau administrate numai prietenei/prietenului, fie că ai așteptat cu orele un ajutor, bazat pe o promisiune, ce n-a mai venit și te-a adus în pragul cel mai critic, fie că ți-a cheltuit banii de chirie și te sună proprietarul, fie că deodată fără să vrei, când părăsești camera prietenii/prietenele tale răsuflă ușurate că le-ai onorat cu absența ta. Care-o fi motivul? Probabil ce-am enumerat mai sus. 

Și pentru că le-ai spus ce-ai gândit nu ce-au vrut să audă. Și pentru că au uitat cine a fost acolo când nimeni nu a fost. Ar mai fi multe de spus. Un lucru îl știu sigur. Sunt invidiată. Și sigur că mă bucur. Pentru că lumea nu-ți invidiază defectele. Că defectele ți le formează ei. Dar vorba lui Kanye West: Love your haters, sunt cei mai mare fani ai tăi. Și vorbă din popor: dacă am pierdut ceva înseamnă că nu mi-a trebuit. Dar eu rămân aceeași fată, cu ochi mult mai selectivi, cu atenție la detalii mult mai mare, aceeași care despică firul în 8 nu 4, aceeași săritoare când are cineva nevoie de ajutor(când ajuți pe cineva se zice că trebuie să uiți, că oricum și ei vor uita destul de repede),dar cu mai multe secrete. Numai ale mele. Și cu aceeași monedă. Pregătită să o dea înapoi. 

APROPOS, GLUMEAM:PRIETENII ADEVĂRAȚI NU FAC CE AM ENUMERAT MAI SUS!!!