13 vs. 31

     Era o raritate faptul că mă trezisem singură și cu câteva ore înainte să vină mamaia să tragă de mine să mă scol. În dimineața aceea n-aveam să-l mai aud nici pe tataia pe hol cum îi reproșa lu' mamaia: „Se mai scoală copchila asta? O mai trezești? E 11!  N-are școală azi?”

     Chiar nu aveam școală. Era duminică. Era nouă și ceva și abia așteptam să văd de ce surprize aveam parte în ziua aceea. Făceam 13 ani. Era un număr norocos în familie. Și mama și mamaia erau născute pe 13 dar în luni diferite. Cele mai frumoase momente ale zilei erau acelea când primeai cadouri. Eu visam la multe, dar știam că nu ne permitem. Eram ofticată, într-adevăr când mai vedeam la alții ce-mi doream și eu, dar i-am zis odată lu' mama că vreau și eu un telefon (pe care l-am primit un an mai târziu, odată cu buletinul, un Alcatel gri... Doamne, cât m-am mai bucurat!) și am încetat să mai cer când vedeam că toată lumea se supăra pe mine și mă refuza. Am sărit din pat, m-am dezechilibrat, m-am așezat la loc. De fiecare dată vedeam steluțe și mă lua amețeala când mă ridicam brusc. Am luat-o încet spre ușă și când am deschis-o, soarele care intra pe geamul de la bucătărie m-a orbit. Dar m-a făcut să zâmbesc. Avea să fie cea mai frumoasă zi de toamnă. Mamaia s-a întors să se uite la mine după tocul ușii dar nu m-a mai zărit că am zbughit-o la baie, împiedicându-mă de pisici. M-am întors în bucătărie și m-a luat brațe să mă pupe de „la mulți ani!”. M-a strâns în brațe și mi-am îngropat capul în sânii ei mari pe care adesea îi foloseam ca pernă. Și acum îmi aduc aminte cum îi miroseau bluzele a mâncare și cum erau pătate de ulei.

     Cu toate că în fiecare duminică dimineața mamaia avea un ritual special- își bea cafeaua fumând doar o țigară mentolată, o țigară pe săptămână, duminica dimineața, n-am să uit cât oi trăi- și-a scufundat degetul mic de la mâna dreaptă în cafea și a lăsat acea picătură de cafea de pe deget să cadă pe jarul țigării pentru a o stinge; a lăsat țigara în scrumieră și s-a ridicat de la masă să-mi facă lapte cu cacao și să-mi ungă două felii de pâine cu margarină, să le mănânc cu brânză sau parizer. Văzusem în bufet două cutii de bomboane luate ori de tataia ori de mama, să servesc a doua zi la școală. Întotdeauna erau două cutii: una cu bomboane mai bune de dat la profesori (cele care rămâneau le luam acasă și le mâncam eu sau mai serveam musafirii care mai veneau pe la mine) și una cu bomboane mai ieftine de servit colegii. A venit și tataia în bucătărie, m-a pupat și el și începuse să se plimbe de colo colo în izmenele lui, cu mâinile la spate, țăcănindu-și unghia de la degetul mare de cealaltă, enervând-o pe mamaia cu întrebări. Le-am întrerupt cârâiala spunându-i lu' mamaia pentru a nu știu câta oară să nu-mi lase caimacul în cană. „Nu știi ce-i bun!”, spuse tataia luând o linguriță și alegând caimacul din ibric, de parcă abia aștepta ocazia.

     Când s-a apucat mamaia de „senvișuri” mi-am adus aminte de Lucky. M-am repezit spre sufragerie și am deschis-o cu putere. Era acolo. Înfășurat ca o sarma în plapuma aia roșie din lână, trasă până peste ochi să nu-l deranjeze lumina zilei, mai ales când voia să doarmă până la prânz. Am coborât cu un deget plapuma de pe fața lui și și-a dezlipit ochii, uitându-se buimac la mine.

     „Scoală, bă! E ziua noastră azi! La mulți ani!”, am țipat entuziasmată. Și-a tras plapuma din mâna mea iarăși peste ochi și-a mormăit de dedesubt:

    „Da, bine, la mulți ani, acum pleacă-n soarele mă-tii de-aci că vreau să dorm.” Motanul de la ceafa lui parcă îl aprobase așezându-se mai bine lângă el, căscând foarte deranjat și fixându-mă cu o privire urâcioasă. M-am enervat și am plecat trântind ușa sufrageriei în urma mea cu zgomot, spunându-i să mă pupe-n c*r. Mamaia tresărise în bucătărie și se întoarse în direcția zgomotului iar în urma mea am mai auzit niște mormăieli nervoase de-a lui Lucky despre gâtul, biserica și ceapa lu' mama. Și despre altceva, tot de-a lu' mama, dar e rușine să spun. Mă supărasem. După ce că el avusese petrecere cu o seară în urmă de ziua lui și nu eu, cum aș fi vrut cu prieteni sau colegi (că deh... cu toate că am fost prezentă și mi s-a mai strigat numele împreună cu „la mulți ani!” și „cine să trăiască?”, era prilej să chefuiască toate neamurile, adulții mai exact, iar el intrase în rândul adulților de mult, împlinea 28 azi) măcar putea să nu mai fie ursuz, ciufut și serios.

     „De ce nu-l lași în pace? I-o fi rău, doar știi că a băut aseară”, îmi spuse mamaia. Tataia își trase nasul și își drese glasul  înainte ca eu să răspund:

     „Dar am vrut să îl trezesc, să-i zic la mulți ani, ce o să doarmă toată ziua de ziua lui?”

     ”Ce treabă ai tu? Lasă-l în pace dacă-i puturos.” zise tataia. ”După ce mănânci să-ți faci temele pentru mâine, că dacă vin musafiri pe-aici n-o să mai ai timp.” Am băgat nasul în cana de lapte cu cacao și am mormăit minciuni: „Le-am făcut de vineri ca să scap.” Mamaia îmi aruncă o privire complice care-mi spunea: „știu că minți!”, dar tataia păru mulțumit de răspuns. Dacă avea să mă controleze cineva, o pățeam. Dar luam note măricele și nu-mi făceam griji. Nu mă mai controlau ca înainte. Plus că și la școală se întâmpla la fel, știau profesorii că sunt fată bună și doar nu aveau să mă certe fix de ziua mea că nu mi-am făcut temele, nu?

  „După ce termini de mâncat să vii la mine să-ți dau bani să te duci să iei pâine și curpapir.” îmi zise tataia părăsind bucătăria. Mda. De-asta ai copii și nepoți. Să-i trimiți la magazin și să ducă gunoiul.

     Probabil știți glumița care circulă să-ți inversezi numerele vârstei tale, sucind lumânările pe tort. Ei bine, eu de data asta am făcut-o altfel. Întorcându-mă în trecut, la 13 ani, în 2004. Multe trăiam, puține realizam și puține înțelegeam. M-a trăsnit să caut pe Google ce se întâmpla în 2004, acum 18 ani. Ei bine, iată:

      1. În timp ce Irlanda fusese prima țară care interzisese fumatul în localuri, eu începusem să le pufăi- cu scârbă și amețeli de altfel- că voiam să văd eu de ce fumează alții și ce este așa mișto. Mi se părea că fumatul îți dă așa un aer de maturitate și putere. De șmechereală. Și așa fumez și scriu acum ca o „jmekră” proastă ce sunt. Îmi aduc aminte cuvintele mamei mele când m-a prins că-i fur țigări: ”Nu-ți doresc să ajungi ca mine, ca primul tău gând dimineața să fie: ai țigări la cafea, sau pe ziua respectivă?” Nu înțelegeam pe atunci ce-i dependența.

      2. O altă dependență se lansa în 2004. Facebook. Cancan-ul vieților noastre. 4 ani mai târziu, odată cu primirea primului meu calculator, tot de ziua mea, mi-am făcut și eu cont. La două lucruri îți folosește: conectează oamenii aflați la km distanță și-ți aduce aminte când e ziua lu' cutare. Că în rest... PRO TV- știrile de la ora 17, asociații care salvează animale abandonate și mutilate de  „oameni”, cazuri sociale și copii bolnavi, curvăsărie, bombardieri și icoane care-ți spun să nu speli azi că e sărbătoare și să scrii „Amin!” că altfel te ceartă Dumnezeu în vise că n-ai scris. Pe Facebook toți sunt zmei și zâne cu frustrări care mai de care. Pe FB toți se combină la un like și se despart la un „fmm de panaramă”. Vezi vieți perfecte toate jucate într-un film prost. Și... nu mai zic.

    3. Atentate teroriste la Madrid cu 16 victime cetățeni români. Vladimir Putin președinte. (Cum este Ucraina azi?) Traian Băsescu președinte. România admisă în NATO. (Ce noroc pe noi!) Sibiu desemnată „capitală europeană a culturii”. În București se lansează Sistemul Național de Apeluri de Urgență 112. Saddam Hussein arestat. Jaful secolului.

    4. Explozia de la Mihăilești. Cel mai mare dezastru produs pe șoselele din România... 18 morți și 13 răniți. Acolo unde aveam să lucrez ani mai târziu ca profesoară.

   5. Venus s-a găsit ea să treacă prin fața Soarelui. Cât tupeu! Și cică niște paleontologi clujeni au descoperit niște fosile de dinozauri!

     6. Octombrie- luna mea de suflet; debutul primei telenovele românești „Numai iubirea”. De la asta mi se trag aerele de divă. Și tot de la asta a început Oana să viseze să devină actriță ( voiam doar să-i iau locul lu' Oana Zăvoranu, nimic altceva) după ce a renunțat la aranjatul păpușilor pe pat ca la școală și la scrisul pe pereți. Eram o profesoară exigentă și pe atunci. Unele jucării nu-și făceau temele, iar dacă și le făceau, erau greșite. Foloseam cărțile vechi de engleză ale lui Lucky pentru a preda și îmi imaginam convorbiri cu elevii mei de pluș. De curând mă întrebase mama cum de reușisem să-mi scriu numele pe tavan. Ei bine, acum visez să-mi văd și numele pe cărți. De vreo 7 ani visez asta, nu de mult.

     7. Cutremur în Vrancea, magnitudine de 6 grade pe scara Richter. A fost sau nu cel mai mare după cel din '77? Mi-aduc aminte că stăteam în pat cu mătuși-mea Ina care mă asculta la biologie să vadă dacă am învățat și dintr-o dată a început vesela să danseze-n rafturi și noi să ne dăm în leagăn.

    8. Un incendiu într-un club de noapte din Buenos  Aires omoară 194 de persoane în timpul unui concert rock. Vi se pare cunoscut?

     Trageți voi concluzii. Eu vreau să mă întorc la inconștiența și ignoranța mea de copil de atunci. Să mă întorc între sânii lu' mamaia și la laptele cu cacao. Acum Lucky se trezește la 5 să plece la muncă, nu mai doarme până târziu. Acum înțeleg de ce era ursuz, ciufut și serios. Că și eu sunt acum la fel. La aceeași vârstă la care habar n-am ce să fac cu viața mea într-o lume plină de haos, răutate și egoism.